Home » News » Cristian Popescu Piedone nu se lasă intimidat : „Și din pușcărie îmi depun candidatura”

Cristian Popescu Piedone nu se lasă intimidat : „Și din pușcărie îmi depun candidatura”

Cristian Popescu Piedone susţine că nu are niciun motiv de a se teme de eventualele provocări din campania electorală și consideră că nu are contracandidaţi la Primăria Capitalei, dar e conștient că se luptă cu o adevărată mașinărie.

„Nu-i problemă. Mașinăria e mașinărie. Ei merg pe un combustibil cumpărat. Eu merg, sunt și ecologic, merg pe combustibilul cetățeanului. Influența pe care o au cetățenii. Energia lor mă face să nu am somn noaptea și să merg cu energia lor pentru că au nevoie de un vector. Nu spun că eu sunt cel mai bun, dar nu au găsit nimic altceva în această ofertă electorală. Și atunci, simțind emoția, cum ne-am simțit-o reciproc în 34 de ani, ei vor merge pe ceea ce au constatat… în primul rând ce am făcut eu și ce au făcut toți care astăzi promit lucruri deșarte.

Iar dacă mă vor jigni, chiar îi rog, USR, AUR, PSD, PNL, să tragă cu tot ce au în mine, să mă jignească pe mile, pe familia mea, pe oricine doresc. Nu mă jignesc pe mine, oameni buni. Eu duc, sunt tăbăcit, jignesc toți susținătorii mei, jignesc oamenii care se vor duce la vot. Hai să ne respectăm electoratele, fiecare așa cum și le-au construit, pe minciuni sau pe adevăr, și să-i lăsăm pe oameni direct să voteze așa cum gândesc. Credeți că oamenii mai pot fi influențați astăzi? Nu! Se va vedea pe 9 iunie, la vot”, a spus Piedone.

El a precizat că, apropo de provocările din campanie, nu de se teme de puscarie, dosare sau anchete.

„N-ați înțeles! Nimic și nimeni nu mă poate întoarce din drum. Nimic, absolut nimic. Și dacă mâine, într-o buclă a imaginației lor, vor să mă aresteze… și din pușcărie depun candidatura. Votul popular nu poate fi oprit. Acolo am fost. Nu mă sperie nimic. Mă sperie nesimțirea lor, mă sperie indolența și curajul de a veni încă o dată și a le cerși votul, asta ma sperie. Și nu pe mine. Eu lupt în continuare… Cetățenii ăștia mulți ai Bucureștiului și al întregii tari”, a adăugat Cristian Popescu Piedone.