404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
AVEM AUR LA EUROPENELE DE LUPTE GRECO-ROMANE – Ziarul Strada
Home » Sport » AVEM AUR LA EUROPENELE DE LUPTE GRECO-ROMANE

AVEM AUR LA EUROPENELE DE LUPTE GRECO-ROMANE

Botoșănenaul Alin Alexuc a reușit la Roma, printre „gladiatori”, să cucerească medalia de aur la categoria 130 de kilograme la care a concurat la ediția din acest an a Campionatului European de lupte greco-romane destinat seniorilor.

În finală, sportivul descoperit de Ioan Asaftei care a descoperit tainele luptelor greco-romane la CS Botoșani, l-a învins în stil de mare campion pe georgianului Levan Arabuli cu scorul de 6-1! Pentru luptătorul botoșănean aceasta este cea de-a treia medalie consecutivă la Campionatele Europene de seniori după cele două de bronz cucerite la edițiile care au avut loc în 2018 și 2019.

„Un aur muncit, o medalie meritată, o medalie a mea, a luptătorilor români, a românilor din întreaga lume! Vă mulțumesc pentru încurajările primite. Au fost plusul de care am avut nevoie să ajung să-mi aud imnul mult iubit în Roma, printre gladiatori!”, a scris Alin Alexuc pe rețeaua de socializare facebook.

La  Europenele de la Roma, Alin Alexuc și-a croit drum spre finală după ce l-a învins în semifinale pe ucraineanul Nikola Kucimi iar în tururile anterioare, sferturi și optimi a trecut de azerul Sabah Saleh Shariati și rusul Zurabi Ghedehauri.

Medalia lui Alexuc e prima obținută de România la aceste Campioante Europene. Georgianul Arabuli a luat argintul, iar neamțul Jello Krahmer şi ucraineanul Mikola Kuhmîi au cucerit medaliile de bronz.

Reacțiile după ce botoșăneanul Alin Alexuc a cucerit aseară medalia de aur la Campionatul European de lupte greco-romane nu au întârziat să apară.

„Auuur! Alin Alexuc e campion european la lupte greco romane, categoria 130 kg! La Roma, în finala campionatului continental, Alin Alexuc a câștigat aurul după ce a dominat lupta cu georgianul Levan Arabuli, 6-1. Felicitări lui Alin și antrenorilor săi!”, este mesajul postat de Comitetul Olimpic Român.

Lidia Buble, operată de urgență! Anunțul trist făcut de iubita lui Răzvan Simion: 'pentru mine...'

„O finală de povestit nepoților, în care luptătorul român și-a învins adersarul georgian Levan Arabuli cu 6-1! Felicitări, Alin Alexuc-Ciurariu! Felicitări antrenorilor Arghira Anton si Petre Cărare, și antrenorului care l-a descoperit, Ioan Asaftei! Felicitări întreg staff- ului tehnic si staff-ului FRL care a contribuit la această performanță deosebită!”, au postat oficialii Federației Române de Lupte.