404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Femeie cu probleme psihice și dezvoltare fizică, agresată și abandonată într-un sac de plastic de mama și de fratele ei – Ziarul Strada
Home » Special » Femeie cu probleme psihice și dezvoltare fizică, agresată și abandonată într-un sac de plastic de mama și de fratele ei

Femeie cu probleme psihice și dezvoltare fizică, agresată și abandonată într-un sac de plastic de mama și de fratele ei

Polițiștii din Suceava anchetează un caz șocant de agresiune față de o femeie de 40 de ani, cu grave probleme psihice și de dezvoltare fizică. Aceasta a fost bătută și apoi pusă într-un sac de plastic și lăsată în scara blocului.

 Incidentul a fost sesizat prin 112 de martori care au indicat un bloc din cartierul Burdujeni din municipiul Suceava și au precizat că ar fi vorba de o victimă minoră, din cauza semnalmentelor ei, potrivit Poliției Suceava.

Agenții care au venit la fața locului au găsit-o pe femeia de 40 de ani semiconștientă, iar o ambulanță a transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale. Aceasta și-a revenit ulterior și, potrivit medicilor, este în afara oricărui pericol.

Din informațiile polițiștilor din Suceava, victima locuiește într-un apartament cu mama și fratele său de 37 de ani, și ei cu grave probleme psihice.

Cei doi au bătut-o pe femeie și au pus-o apoi într-un sac pe care l-au lăsat pe scara blocului în care locuiesc.

O echipă operativă complexă din cadrul SIC și laboratorul criminalistic mobil efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.

De asemenea, a fost informată și DGASPC Suceava, dar și o unitate medicală de specialitate pentru preluarea mamei și fratelui femeii.

În acest caz s-a deschis un dosar penal, urmând să fie stabilită cu exactitate încadrarea juridică a faptelor în funcție de rezultatul cercetărilor efectuate, a confirmat comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliției din Suceava.