404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Afacerile primarului rasist al comunei Petrachioaia,Mihai Dobre. – Ziarul Strada
Home » Special » Anchete » Afacerile primarului rasist al comunei Petrachioaia,Mihai Dobre.

Afacerile primarului rasist al comunei Petrachioaia,Mihai Dobre.

 Fiul primarului PNL rasist a primit balta din comuna condusă de tatăl său și le spune „Cioroiule!” celor care se plâng că balta nu are pește! Lacul Măineasca, din comuna Petrăchioaia, e administrat de firma Macomais Piscicol SRL, care l-a avut acționar pe mezinul Codruț Dobre și e manageriată de celălalt fiu al primarului, Mugurel Dobre.

“Ca să facă loc pentru balta fiului, ne-a distrus proprietatea, a decopertat 600 mp pentru a face un drum de acces către lacul Măineasca”, spune un localnic, care l-a dat în judecată pe edilul Mihai Dobre. Fiul primarului își asumă conducerea bălții și pe internet, unde atacă oamenii care se plâng de lipsa peștelui, făcându-i “cioroi”. În același timp, Primăria Petrăchioaia plătește 18.000 de euro pe avocați pentru un singur proces, în care vrea să recupereze celălalt lac din zonă, bazinul piscicol Creața 3, deținut de un privat. Familia Dobre n-a putut fi contactată, iar administratorul firmei piscicole a menționat doar că “Mugur Dobre nu are nici o implicare în firma mea”, refuzând, ulterior, dialogul.  Mihai Dobre și Mugurel Dobre Numele Dobre, al familiei primarului Mihai Dobre, e omniprezent în Petrăchioaia. Dobre se numește și omul care administrează una din bălțile care compun o salbă în sudul comunei aflate la 20 de kilometri de București. 

 În dreptul localității Măineasca se află “Balta pescarului”.  Balta e administrată de Macomais Piscicol SRL, firmă în care mezinul primarului Mihai Dobre, Codruț, a deținut acțiuni în 2014, pe când avea doar 19 ani.  Firma este controlată  de Mugurel Constantin Dobre, 27 de ani, fiul cel mare al primarului Mihai Dobre, care și administrează baza.

.Vecinii îl acuză pe primar că le-a distrus terenurile pentru a face un drum către lacul băieților săi.i “S-a încălcat dreptul de proprietate” Libertatea a stat de vorbă cu avocații unui localnic, Mihai Iosifescu. “La începutul lunii iunie 2015, i-a fost decopertată o suprafață de 600 mp din proprietatea sa, în vederea amenajării unui drum de acces la lacul Mostiștea, fiind încălcat astfel dreptul la proprietatea sa, aflată în satul Măineasca, pretinde avocatul localnicului.

Suprafața decopertată pentru amenajarea drumului de acces către lac Avocatul se referă la lacul adiacent satului Măineasca, parte a salbei de lacuri Mostiștea. Avocatul susține că, prin lucrări ilegale, făcute pe bani publici, s-a urmărit profitul personal al fiului primarului. “Prin defrișarea terenurilor aflate la marginea lacului s-a urmărit, de fapt, obținerea de beneficii (amenajare lac și instalare podețe, ce aduc profit), interesul direct fiind al primarului Dobre Mihai. Astfel, societatea care administrează lacul Mostiștea, respectiv Macomais SRL, este administrată de fiul primarului, respectiv de numitul Dobre Constantin, existând astfel un interes personal”, a adăugat avocatul.

 “Campanie de sancționare cu scop de intimidare”

 În plus, Drăcea adaugă că “primarul a început o campanie de sancționare a proprietarilor aflați în zona menționată, în special împotriva d-lui Iosifescu Mihai, emițând diverse procese-verbale de sancționare a unor așa-zise contravenții, cu scop de intimidare”.

  Fiul primarului PNL rasist a primit balta din comuna condusă de tatăl său și le spune „Cioroiule!” celor care se plâng că balta nu are pește! Inițial, dosarul a fost clasat. Însă, în urma plângerii din dosarul 19824/94/2018, Judecătoria Buftea a retrimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru a se completa urmărirea penală.

Limbaj agresiv pe rețelele sociale

 Agitația nu e doar lângă lac, ci și pe internet, unde Mugurel Constantin Dobre, fiul cel mare al primarului, se supără când balta sa este criticată. El răspunde de multe ori cu un limbaj licențios ori injurios.  De exemplu, când un client s-a plâns de calitatea serviciilor: “Somotei, atâta am prins acolo două ore, nu vă mai duceți niciodată!!!! Spurcăciuni, țepari”, Mugurel Dobre i-a răspuns, amuzat: “Cioroiule!”. Acesta a fost taxat de următorul client, care i-a reproșat atitudinea: “Nu e deloc ortodoxă exprimarea”. Dobre jr și-a lăsat comentariul neclintit

. În ultimii ani, tatăl, Mihai Dobre, a pus ochii și pe o altă baltă din apropiere, Creața 3, care, în acest moment, este controlată de un privat. Primarul Mihai Dobre După o serie de procese care au avut loc în ultimii ani, pe 11 decembrie 2018, Primăria Petrăchioaia a angajat societatea de avocați Moloman, Lazăr și Asociații pentru a revendica bazinul piscicol. “Prin prezenta, UAT Petrăchioaia dorește încheierea unui contract de reprezentare și consultanță juridică cu societatea dvs., în procesul privind revendicarea bazinului piscicol Creața 3.