404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Președinta Senatului Alina Gorghiu s-a îmbrăcat în straie de romnie – Ziarul Strada
vineri , 19 aprilie 2024
Home » News » Președinta Senatului Alina Gorghiu s-a îmbrăcat în straie de romnie

Președinta Senatului Alina Gorghiu s-a îmbrăcat în straie de romnie

Alina Gorghiu, președinta interimară a Senatului României, s-a îmbrăcat în straie de romnie, pentru a sărbători împreună cu reprezentanții romilor Ziua Internațională a Romilor. Evenimentul s-a petrecut în foaierul sălii de plen a Senatului și a fost organizat de către reprezentanții Senatului și ai UNICEF România. Cu această ocazie a avut loc expoziția “Loly”, unde au fost expuse haine cu specific rom, realizate de cunoscuta actriță, prezentatoare tv și creatoare de modă Zita Moldovan.

Președinta Senatului a fost încântată de creațiile Zitei și de cele ale meșteșugarilor romi, care și-au expus obiectele făcute manual cu multă măiestrie.


“Astăzi, la invitația doamnei Alina Gorghiu, preşedintele Senatului României, am participat la un prim eveniment dedicat Zilei Internaționale a Romilor. Zita Moldovan și Cornel Craciun au organizat în foaierul Senatului o expoziție vestimentară și un stand meșteșugăresc. Îi mulțumesc mult colegei mele, doamnei Alina Gorghiu, pentru mesajul de susținere legat de înființarea Muzeului Național de Istorie și Cultură a Romilor, cât și pentru sprijinul acordat în organizarea manifestării culturale de astăzi. Felicitări Zita Moldovan pentru expoziție! Felicitări Cornel Craciun pentru participare și organizarea standului meșteșugăresc!”, a declarat deputatul Cătălin Manea, reprezentantul romilor în Parlament.

„Senatul României, timp de o săptămână, sărbătoreşte cultura, tradiţiile, istoria şi drepturile milioanelor de romi din România şi din întreaga lume, în contextul apropierii Zilei Internaţionale a Romilor. Astăzi, când spui România, spui şi multe personalităţi care provin din rândul romilor, fie că ne referim la literatură, muzică, istorie. Şi mă gândesc la Johnny Răducanu sau Ion Voicu, la toţi meşteşugarii romi. Eu vin din Argeş, unde s-au scris poveşti frumoase despre romii din zona noastră, despre contribuţiile lor la istoria culturală naţională. Şi nu sunt puţini deloc. Celebrul lăutar Ionică Dinu, cel care a cântat la inaugurarea Turnului Eiffel, fiul său Grigoraş Dinicu, Zavaidoc de la Piteşti cu cântecele sale sau Ion Matache de la Merişani, cu al cărui taraf a debutat Maria Tănase la radio”, a afirmat preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.

Ea a amintit şi de boierul Dinicu Golescu, pe a cărui cheltuială au fost şcoliţi lăutarii argeşeni, dar şi de Ştefan Golescu, primul boier român care şi-a dezrobit romii.

„Astăzi, cu ocazia deschiderii acestei expoziţii, un eveniment care marchează Ziua Internaţională a Romilor, doresc să îi mulţumesc Zitei Moldovan pentru colecţia de haine romani şi să o felicit pentru activitatea feministă şi antirasistă, pentru Giuvilpen (în limba romani înseamnă Feminism), prima companie de teatru independent feminist rom din România, şi toate emisiunile şi lucrurile frumoase realizate în timp. (…) Cu această ocazie, urez ‘La mulţi ani!’ tuturor membrilor comunităţii rome. (…) Fără romi, lumea noastră ar fi mai săracă, fără culoare, veselie şi optimism”, a adăugat Gorghiu.

La eveniment au participat deputatul minorităţii rome Cătălin-Zamfir Manea şi preşedintele Asociaţiei Meşteşugarilor şi Comercianţilor Romi, Cornel Crăciun.

Ziua Internaţională a Romilor, marcată pe 8 aprilie, a fost instituită pentru a sărbători cultura romani şi pentru a creşte gradul de conştientizare a problemelor cu care se confruntă romii.