404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Detalii despre tulpina Delta: cât de răspândită este deja în România – Ziarul Strada
Home » News » Detalii despre tulpina Delta: cât de răspândită este deja în România

Detalii despre tulpina Delta: cât de răspândită este deja în România

Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea anti-Covid a publicat marți datele Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor despre estimarea prevalenței tulpinii Delta. Astfel, în România prevalența tulpinii este de 5-15%.Conform datelor puse la dispoziție de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, estimarea prevalenței tulpinii Delta, conform ratei de secvențiere a statelor în UE, în data de 15 iulie este de peste 90% în Marea Britanie, de peste 50% în Irlanda, Portugalia, Germania, Belgia, Danemarca, Slovenia și Estonia, între 25 și 50% în Franța, Olanda, Italia, Grecia, Cehia și Slovacia, între 5 și 15% în România, Norvegia și Letonia și de sub 5% în Polonia, Ungaria și Bulgaria, informează Mediafax.

„Conform Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor se estimează, pe baza modelării matematice, că în acest ritm, aproximativ 70% din cazurile noi de infecții vor fi cauzate de varianta Delta la începutul lunii august, ajungând la aproximativ 90% până la finalul verii”, a informat platforma RoVaccinare.

Reprezentanții acesteia susțin că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt eficiente și împotriva tulpinii Delta.

„Vaccinarea în procent mare a grupelor de risc reduce semnificativ numărul de spitalizări și decese în plin val cauzat de tulpina Delta, chiar în condițiile în care această variantă s-a dovedit mai transmisibilă”, au mai transmis reprezentanții platformei.