404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
PRIMUL PENAL DIN USR Dan Barna, jigneste Departamentul pentru Lupta Antifrauda(DLAF) – Ziarul Strada
Home » News » PRIMUL PENAL DIN USR Dan Barna, jigneste Departamentul pentru Lupta Antifrauda(DLAF)

PRIMUL PENAL DIN USR Dan Barna, jigneste Departamentul pentru Lupta Antifrauda(DLAF)

 Președintele USR, Dan Barna, a solicitat vineri, într-o postare pe Facebook, Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF) să trimită Direcției Naționale Anticorupție (DNA) documentele legate de contractele pe fonduri europene ale firmei sale. El subliniază că DLAF, aflat în subordinea lui ”Toni Greblă, omul de incredere al lui Liviu Dragnea”,  acționează la comandă politică și doar o anchetă a DNA ar fi credibilă.

Solicitarea liiderului USR vine după ce Rise Project a anunțat joi că proiectele de incluziune socială cu bani europeni, „SES-am deschide-te”, „Punţi Comunitare” şi „Biblioteca Bunelor Practici. Concept Inovator de Dezvoltare a Mediului Rural”, în care a fost implicată şi firma Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare a lui Dan Barna, sunt verificate de Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă al Guvernului (DLAF).

Postarea integrală a lui Dan Barna:

Văd de câteva zile multă emoție și multă isterie, multă frustrare și multă revoltă. O exacerbare de reacții și de limbaj din toate direcțiile. Evident că asta s-a dorit. Nu le încurajez pe niciuna și fac apel din nou la calm și rațiune.

Lucrurile sunt mult mai simple decât se încearcă să fie prezentate.

E dreptul fiecărui jurnalist deci și a jurnalistilor de la Rise să producă material de presă și dispună asupra folosirii după propriile credințe și valori. Nimeni nu are dreptul să conteste asta.

E datoria instituțiilor publice cu atribuții de control și a instanțelor de judecată să aprecieze fapte și să pronunțe decizii. Am fost și voi fi la fel de deschis asupra oricărui aspect al muncii mele de 20 de ani în domeniul consultanței pentru că nu am nimic de ascuns.

Mă doare însă să văd membri ai familiei și oameni grozavi și onești, alături de care am muncit peste 10 ani și alături de care aș merge până la capătul lumii, cum sunt afectați și suferă pentru că sunt batjocoriți din cauză că: „așa e în campania electorală”.

Îmi este foarte clar astăzi că obiectivul campaniei pe care PSD o desfășoară împotriva mea este să mă înfățișeze ca pe un politician cu probleme cu legea asemeni lor.

Au început cu contractele cu statul, apoi cu paginile fake pe Facebook, iar acum folosesc articolul Rise ca să implice DLAF – un organism aflat în coordonarea directă a contracandidatei mele, Viorica Dăncilă.

Dar finalul nu este aici. S-a ieșit din dezbaterea asupra unei anchete jurnalistice legitime. Intuiesc acum că următorul pas al campaniei lor este să mă ducă la DNA. Doar că eu am multă încredere în DNA, o instituție care, fără a fi perfectă, și-a demonstrat de multe ori profesionalismul și independența.

De aceea solicit DLAF să trimită de urgență documentele la DNA pentru că știm că asta e comanda politică pe care au primit-o. Nu sunt nereguli în acele proiecte, am răspuns deschis tuturor întrebărilor, atât jurnaliștilor de la Rise, cât și colegilor mei din USR și tuturor celor care au solicitat detalii despre acest subiect. Mai multe autorități de monitorizare le-au verificat de-a lungul timpului, vreau să o facă și DNA în a cărei imparțialitate cred.

Dar cum pot să cred în corectitudinea DLAF de care se ocupă, azi, Toni Greblă, omul de incredere al lui Liviu Dragnea? Instituție condusă de Andrei Chendi, suporterul lui Dragnea, cel care s-a angajat în 2014, printr-un protocol, să-l informeze când deschide vreun control? S-ar da în lături de la comenzi subordonații lui Dăncilă, dintr-un guvern al cărui ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a ordonat companiei de stat TAROM să țină avioanele la sol în ziua moțiunii, ca să nu ajungă parlamentarii opoziției la vot?

Așadar, cer guvernului, premierului demis și DLAF să înceteze circul. La fel tuturor actorilor politici care instrumentează această mizerabilă campanie. Cel mai simplu e să trimită informațiile către DNA, una dintre instituțiile care nu sunt controlate politic.
PSD încearcă o ultimă manevră murdară ca să intre în turul doi al prezidențialelor, ceea ce convine de minune sistemului actual. Le garantez că nu se va întâmpla!

Fac un apel la membrii de partid și susținători să nu mai atace jurnaliștii de la Rise. Nu Rise este adversarul, ci vechea clasă politică și partidele care încearcă să blocheze oameni noi să candideze.

Un prieten din copilărie mi-a trimis aseară acest mesaj: „Salut. Stiu ca ai multe pe cap acum. O intrebare directă la care astept un raspuns din 2.litere: Dacă eu as fi Barna si tu _ _ _n, m-ai susține cu inima curată? Atât vreau să știu.” I-am răspuns „Da. 100%”.

Asta vreau să vă spun și vouă, tuturor.

Beneficiarul proiectelor „SES-am deschide-te” şi „Punţi Comunitare” a fost Consiliul Judeţean Alba, iar beneficiarul proiectului „Biblioteca Bunelor Practici. Concept Inovator de Dezvoltare a Mediului Rural” a fost chiar firma lui Dan Barna. Proiectele au fost implementate în 2015. Un an mai târziu, Barna a devenit secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi a ieşit din firmă.

Riseproject.ro a publicat o anchetă de presă privind modul în care au fost cheltuite fondurile europene din aceste proiecte. Investigaţia de presă arată, pe de-o parte, că firma lui Dan Barna ar fi direcţionat fonduri europene din cadrul acestor proiecte către sora sa şi prieteni, iar, pe de altă parte, faptul că, în calitate de consultant, firma lui Barna a avizat documente de plată, chiar dacă beneficiarii finali ai fondurilor ar fi comis nereguli, iar afacerile nu a fost sustenabile şi nu s-au dezvoltat.

Ce spune Dan Barna. Liderul USR a declarat pe un forum de discuţii al partidului că nu a existat nicio fraudă şi că ancheta de presă Riseproject.ro a fost făcută „la pont” în plină campanie electorală.

Poziția USR dată publicității joi seara:

”USR a luat notă de încă o verificare a contractelor pe care firma în care a fost partener președintele Dan Barna le-a derulat cu fonduri europene. Acestea au mai fost verificate de organismele intermediare și de autoritățile de management care nu au găsit niciun fel de nereguli financiare sau de oricare altă natură. Contractele au fost în regulă, așa cum a demonstrat rambursarea integrală a fondurilor, fără corecții financiare.

“Orice verificare și re-verificare a activității mele este binevenită. Am fost și rămân deschis și transparent, ca întotdeauna”, a declarat Dan Barna, candidatul USR PLUS la Președinția României.

USR apreciază răspunsul rapid al DLAF – o instituție din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea Primului-Ministru Viorica Dăncilă – în aceeași zi cu solicitarea de informații a Rise Project.