404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Orban le transmite şefilor de instituţii că nu vor putea lipsi de la muncă – Ziarul Strada
Home » News » Orban le transmite şefilor de instituţii că nu vor putea lipsi de la muncă

Orban le transmite şefilor de instituţii că nu vor putea lipsi de la muncă

Prim-ministrul, Ludovic Orban, le transmiteşefilor de instituţii publice că nu au voie să lipsească, în această perioadă, de la muncă, chiar dacă li se va aplica măsura şomajului tehnic. „Cu siguranţă că cei care conduc instituţiile publice nu pot să lipsească (de la serviciu – n.r.). Eu nu am lipsit niciun moment din îndeplinirea atribuţiilor pe care le am ca premier şi la fel şi colegii mei din Guvern şi din instituţiile administraţiei publice centrale. Pur şi simplu, va opera această reducere de venit care va fi aplicată şi la ceilalţi angajaţi din instituţiile publice”, a explicat premierul.

 Şeful Executivului a arătat că Ordonanţa de urgenţă privind şomajul tehnic la nivelul sistemului public nu reprezintă o tăiere a salariilor, iar prevederile acesteia vor fi valabile doar pe durata stării de urgenţă. „Pregătim ordonanţa de urgenţă care urmăreşte introducerea unui mecanism pentru perioada în care ne vom găsi în stare de urgenţă, prin care în sectorul public jumătate dintre angajaţi să lucreze 15 zile sau zilele lucrătoare din 15 zile şi cealaltă jumătate restul de 15 zile, urmând ca jumătate din timp să stea acasă, perioadă în care vor primi 75% din salariul de bază. Este o măsură pe care o adoptăm având la bază mai multe motive, în primul rând, un motiv de natură epidemiologică. Practic, oamenii stând acasă 15 zile, se ştie că şi izolarea durează 14 zile, în această perioadă dacă cineva este infectat va avea simptome şi se va manifesta, eliminând riscul să-şi infecteze colegii în perioada respectivă”, a spus prim-ministrul. Potrivit premierului, al doilea motiv pentru introducerea acestei măsuri îl reprezintă solidaritatea, în condiţiile în care epidemia cu noul coronavirus a afectat foarte mulţi angajaţi din mediul privat. Ludovic Orban a amintit că au fost suspendate aproximativ un milion de contracte de muncă, în companii private. „Noi considerăm că trebuie să existe solidaritate în împărţirea greutăţilor născute din această epidemie şi că această greutate trebuie să stea şi pe umerii angajaţilor din sectorul public, inclusiv ai celor care conduc instituţiile publice, respectiv demnitarii”, a mai spus Orban. Guvernul pregăteşte pentru săptămâna viitoare o Ordonanţă prin care angajaţii de la stat, cu câteva excepţii, vor intra în şomaj tehnic, timp de 15 zile. Surse din Guvern au precizat, pentru Libertatea, că se ia în calcul tăierea cu un procent în jur de 25% a indemnizaţiei demnitarilor, de la preşedinte la premier, miniştri, parlamentari, primari, şefi de instituţii pubice, pe perioada crizei legate de noul coronavirus.