404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Ministrul de Interne Nicolae Moga demisie, după șase zile – Ziarul Strada
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Special » Anchete » Ministrul de Interne Nicolae Moga demisie, după șase zile

Ministrul de Interne Nicolae Moga demisie, după șase zile

Ministrul de Interne Nicolae Moga a anunțat, marți, că demisionează, după 6 zile de la depunerea jurământului. Decizia a fost luată în contextul modului în care s-a acționat la Caracal.

„În urma unei discuții pe care am avut-o cu doamna ministru Dăncilă am decis să mă retrag din fruntea MAI. Retragerea din această demnitate trebuie văzută ca un nou început pentru minister. ”, a declarat Nicolae Moga.

„Am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaţilor. Toate cercetările vor continua. Am încredere în oamenii oneşti din minister şi le mulţumesc pentru colaborare. Îi mulţumesc doamnei prim-ministru pentru încredere. Trebuie ca astfel de evenimente să nu mai fie posibile în viitor”, a declarat Nicolae Moga.

Nicolae Moga, a depus, miercuri, jurământul în funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Acesta are, drept urmare, cel mai scurt mandat din istoria Ministerului.

Nicolae Moga este senator PSD de Constanţa, aflat la al treilea mandat şi vicepreşedinte al Biroului Permanent al Senatului României. Între 1996-2000, a fost preşedintele televiziunii Neptun Constanţa.

Nicolae Moga a început munca în 1977, în poziţia de şef lot la Energomontaj Turceni, iar din 1980 a fost şef de brigadă, coordonator lucrări de construcţii montaj ecluzele Năvodari şi Cernavodă – Energomontaj Năvodari. Între 1986 şi 1991, a fost director adjunct Management – Energomontaj CNE Cernavodă, sectorul Termocentrale Electrice, iar apoi a fost numit, între 1991 şi 1993, subprefect al judeţului Constanţa. De altfel, Nicolae Moga a mai deţinut funcţia de subprefect al judeţului Constanţa şi între 2003-2004, potrivit Mediafax.

Timp de patru ani de zile, respectiv între 1996 şi 2000, Nicolae Moga a fost preşedintele televiziunii Neptun Constanţa, post înfiinţat de Radu Mazăre şi deţinut de Gabriel Strutinsky, iar în 2008 a obţinut primul său mandat de senator în Parlamentul României, fiind apoi numit vicepreşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică si Siguranţă Naţională. În 2012, a mai obţinut un mandat de senator, iar acum se află la al treilea.