404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Bogdan Chirieac a luat 8.000 de euro de la Primăria Sectorului 3 pentru a publica pe site-ul său patru advertoriale și două bannere – Ziarul Strada
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » News » Bogdan Chirieac a luat 8.000 de euro de la Primăria Sectorului 3 pentru a publica pe site-ul său patru advertoriale și două bannere

Bogdan Chirieac a luat 8.000 de euro de la Primăria Sectorului 3 pentru a publica pe site-ul său patru advertoriale și două bannere

Compania Investiții Spații Verzi din subordinea primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, a dat un contract de 8.000 de euro firmei DCNews Research & Development SRL, controlate de Bogdan Chireac, scriu jurnaliștii de la Newsweek România.

Contractul a fost semnat pe 24 aprilie 2019 și prevedea publicarea pe site-ul DCNews a patru advertoriale (articole publicitare) și a două bannere, unul pentru desktop și unul pentru mobil. Cele patru advertoriale au fost calculate la 500 de euro, banner-ul de desktop la 2.250 euro, iar cel pentru mobil la 5.250 euro. Banner-ele urmau să fie afișate în perioada 1 mai – 30 iunie 2019.

Luna trecută, Newsweek dezvăluia cum fostul șef al Companiei de drumuri, Narcis Neaga, i-a plătit aceluiași Bogdan Chirieac 72.000 de lei pentru șase articole pozitive care să fie publicate pe site-ul DCNews.

Tot Newsweek România dezvăluise anterior că CNAIR i-a mai dat firmei lui Bogdan Chirieac un contract de 43.000 lei pentru a beneficia de imagine favorabilă și știri pozitive pe site-ul DCNews.

Bogdan Chirieac a luat bani și de la Ministerul Fondurilor Europene, pe vremea când era condus de Rovana Plumb, ”pentru promovarea valorilor europene în România”.

Potrivit datelor din SEAP, contractul cu o valoare cuprinsă între 650.000 și 790.000 de euro a fost semnat pe 24 aprilie 2019, câștigătoare fiind firmele THP Elemental Investments, SC YES AGENCY SRL şi Press Media Electronic. Tot în 24 aprilie a fost publicat în Monitorul Oficial decretul prin care președintele Iohannis a luat act de demisia lui Plumb de la minister.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma Elemental Investments este administrată de un anume Laurenţiu Niţă şi are sediul în Bucureşti, în timp ce Yes Agency aparţine unei femei, Maria Breban din Baia Mare.

Press Media Electronic este deţinută în proporţie de 94 la sută de Bogdan Chirieac, alte câte 3 procente fiind deţinute de Crişan Rudolf Andreescu şi Val Vîlcu.

Durata contractului este de 20 de luni şi este finanţat exclusiv din fonduri europene, respectiv Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 și Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Bogdan Chirieac este invitatul permanent al Antenei 3 şi România TV, două televiziuni de ştiri cu numeroase ieșiri anti europene și anti-occidentale.

De altfel, Chirieac este unul dintre principalii beneficiari ai banilor oferiți de PSD din subvenția primită de partidul condus de Liviu Dragnea de la Autoritatea Electorală Permanentă, potrivit documentelor prezentate de deputatul liberal Florin Roman. Astfel, Press Media Electronic SRL, societate deţinută în proporţie de 94% de Bogdan Chirieac, de Rudolf Crişan Andreescu şi Valentin Vîlcu (lector la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București) cu câte 3 la sută, toţi trei sunt jurnalişti la siteul DCnews.ro, ar fi încasat de la PSD anul trecut 1.254.776 de lei.