404 Not Found


nginx/1.18.0 (Ubuntu)
Anchetă după incendiul de la Periș – Ziarul Strada
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » News » Anchetă după incendiul de la Periș

Anchetă după incendiul de la Periș

Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a anunțat, miercuri, că a deschis o anchetă cu privire la incendiul care a izbucnit în localitatea Periș, despre care ministrul mediului a susținut că este cauza poluării extreme din București.

„La data de 8 aprilie ,Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin Sistemul de Urgență 112, cu privire la faptul că se simte un miros intens de fum zona localităților Otopeni și Snagov. În temeiul sesizărilor, la fața locului s-au deplasat polițiștii din Ilfov și echipaje ISUBIF, pentru efectuarea de verificări, stabilindu-se faptul că poluarea provine de la un incendiu de vegetație izbucnit pe un câmp din apropierea localității Periș”, a transmis polițiea ilfoveană.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii ilfoveni s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, săvârșirii infracțiunii prevăzute de art 98 al.1 din OUG 195/ 2005 privind protecția mediului și săvârșirea infracțiunii prevăzute de art .3 din Legea 101/2011 pentru prevenirea și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului, urmărirea penală fiind supravegheată de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, a adăugat sursa citată.

Garda Națională de Mediu: La finalul acţiunilor vom aplica sancţiuni contravenţionale

„În data de 07.04.2020, la orele 10.30, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Ilfov a fost înştiinţată, pe telefonul de permanență, de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, despre producerea unui incendiu de vegetaţie situat undeva între localităţile Dârza şi Periş, fiind transmise coordonatele geografice.

Drept urmare, Comisariatul Judeţean Ilfov din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu a demarat o acţiune de inspecţie şi control pe teritoriul administrativ al comunei Periş, în vederea investigării celor semnalate. În comuna Periş, la Nord Vest de comuna Corbeanca şi la limită cu localitatea Dârza din judeţul Dâmboviţa s-a constatat un incendiu de vegetaţie spontană uscată, care ardea mocnit, cu degajare de fum, fără flacără, pe o suprafaţă de aprox 30.000 mp.

Conform datelor obţinute în urma controlului desfăşurat la Primăria Periş, a reieșit faptul că pe terenul incendiat se află batalurile fostei ferme de porci SC ROMSUINTEST SA – societate aflată în insolvență.

În cursul nopţii de 07 04.2020, între orele 02.00 şi 06.00 echipe de comisari din cadrul Comisariatului Judeţean Ilfov şi de la Comisariatului General s-au deplasat pe teren pentru a face verificări, ca urmare a numărului mare de sesizări telefonice privind aerul irespirabil. şi disconfortul olfactiv.

S-a constatat faptul că resturile istorice din bataluri continuau să ardă mocnit, generând mirosul neplăcut şi fumul înecăcios, resimţit de către locuitorii din vecinătate.

Garda Naţională de Mediu a efectuat următoarele:

• A identificat lichidatorul judiciar al fostei ferme de porci şi a demarat un control la acesta, în vederea verificării respectării obligaţiilor privind protecţia mediului care îi revin în calitate de titular al amplasamentului

• A impus Primăriei Periş măsuri cu privire la identificarea tuturor proprietarilor suprafeţei care face obiectul incendiului, în vederea sancţionării contravenţionale şi a impunerii de măsuri

• A solicitat participarea autolaboratorului Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului pentru determinarea calităţii aerului şi pentru a se stabili efectele incendiului asupra factorilor de mediu şi eventualul prejudiciu adus mediului înconjurător. Acesta este deja montat şi efectuează determinări.

• A solicitat sprijinul ISU în stingerea incendiului şi stabilirii cauzelor poluării asupra factorilor de mediu, pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.

La finalul acţiunilor descrise mai sus, Garda Naţională de Mediu va constata toate faptele care constituie contravenţii, va aplica sancţiuni contravenţionale şi, în condițiile în care vor fi constatate fapte care constituie infracţiuni, va colabora cu organele de urmărire penală”, a transmis instituția într-un comunicat.